Hai la Vişeu! Hai în Maramureş!
Situat în nordul Transilvaniei, pe graniţa cu Ucraina, Maramureşul este un judeţ recunoscut de-o-potrivă pentru valenţele sale tradiţionale: păstrarea tradiţiilor şi a obiceiurilor, cultura cioplirii lemnului, portul popular şi bisericile de lemn monumente UNESCO, cât şi pentru numeroasele sale obiective naturale: munţi înalţi acoperiţi de ultimele păduri virgine din Europa, dealurile domoale şi văile cu aşezări tradiţionale, teritoriu presărat cu arii naturale protejate, de o frumuseţe şi diversitate naturală spectaculoase.
Beneficiind de o locaţie favorabilă, accesibil prin aproape toate modurile de transport, dar suficient de "ferit de civilizaţia modernă" pentru a-şi păstra autenticitatea, tradiţionalismul şi frumuseţile naturale, departe de drumurile turistice bătătorite, judeţul Maramureş este o invitaţie la o experienţa turistică autentică, aproape de oamenii locului şi de stilul lor de viaţă.
Localizare
Judeţul Maramureş este situat în nordul României, în Transilvania, la graniţa cu Ucraina.
Judeţul se întinde între paralelele 47º20'00" şi 48º00'15" latitudine nordică şi meridianele 22º52'30" şi 25º07'30" longitudine estică, pe o distanţă de 160 km între punctele extreme vest şi est şi 60 km de la nord la sud, având astfel o formă alungită longitudinal.
Vecinii judeţului Maramureş sunt:
Judeţul se întinde între paralelele 47º20'00" şi 48º00'15" latitudine nordică şi meridianele 22º52'30" şi 25º07'30" longitudine estică, pe o distanţă de 160 km între punctele extreme vest şi est şi 60 km de la nord la sud, având astfel o formă alungită longitudinal.
Vecinii judeţului Maramureş sunt:
- la Nord: Ucraina
- la Est: judeţul Suceava
- la Sud: judeţele Bistriţa - Năsăud şi Sălaj
- la Vest: judeţul Satu Mare
Acces
Chiar dacă nu se află pe rutele de transport majore, accesul către judeţul Maramureş este facil, putându-se realiza prin aproape toate modurile de transport, respectiv transport rutier, feroviar si aerian.
- Acces rutier: Principala cale de acces în judeţul Maramureş este Drumul European E58 care străbate judeţul de la Sud la Vest, între judeţele Cluj şi Satu Mare. De asemenea, accesul în interiorul judeţului se face prin reţeaua de drumuri naţionale: DN 18 Baia Mare – Sighetu Marmaţiei – Vişeu de Sus – Borşa şi DN 18B Baia Mare – Târgu Lăpuş – Căşeiu (punct intersecţie cu E58 în jud. Cluj), drumuri judeţene şi drumuri comunale.
www.flixbus.ro/curse
- Acces feroviar: Accesul feroviar în judeţul Maramureş se poate face cu trenurile CFR, pe magistralele 400, 401, 409 şi 410, care leagă oraşele mari ale judeţului (Baia Mare, Vişeu de Sus, Sighetu Marmaţiei, Borşa) şi satele aflate pe traseu de punctele de interes din judeţele Satu Mare, Sălaj, Cluj şi Bistriţa Năsăud.
- Acces aerian: În judeţul Maramureş se poate ajunge pe calea aerului prin Aeroportul Internaţional Baia Mare, dar care în prezent operează zboruri doar către Bucureşti – Otopeni, sau prin Aeroportul Internaţional Cluj Napoca care opereaza atât zboruri interne, cât şi internaţionale, şi apoi rutier pe E58.
Harta
Geografie
Situat în nordul ţării, învecinându-se cu judeţele Satu Mare, Sălaj, Cluj, Bistriţa – Năsăud şi Suceava şi cu Ucraina pe o distanţă de 154 de km, judeţul Maramureş are o suprafaţă de 6.304 kmp şi o populaţie de 478.659 de persoane conform Recensământului din 2011.
Sub aspectul reliefului, Maramureşul este în principal un judeţ de deal şi de munte, deşi zonele joase ale depresiunilor coboară până la altitudinea de 135 m pe Someş la Seini şi de 204 m pe Tisa la Piatra. Relieful, deşi variat, este dominat de lanţurile muntoase aparţinând Carpaţilor Orientali: munţii Rodnei, munţii Maramureşului şi munţii vulcanici Gutâi – Lăpuş – Ţibleş, de depresiunile Maramureş şi Băii Mari, dar şi de culmea Codrului şi masivele Preluca şi Dealul Mare.
Munţii Rodnei sunt cei mai masivi şi înalţi din întregul lanţ Carpatic Oriental, iar în judeţul Maramureş sunt reprezentaţi doar de versantul nordic, între pasurile Prislop 1416 m şi Şetref 823 m, cu mai multe vârfuri care depăşesc 2000 m: Pietrosu 2003 m, Rebra 2119 m. Aproape tot versantul nordic al Munţilor Rodnei este inclus în Parcul Naţional Munţii Rodnei, peisajul caracteristic aici fiind marcat de urmele glaciare: creste, abrupturi, circuri, praguri şi văi glaciare.
Munţii Maramureşului se desfăşoară pe o lungime de aproximativ 100 km, de la confluenţa văii Vişeului cu Tisa până la Pasul Prislop, unde se unesc cu munţii Rodnei. Munţii sunt fragmentaţi în mai multe masive, delimitate de văi, cele mai importante dintre acestea fiind: Pop Ivan 1937 m, Farcău 1957 m, Toroioaga 1930 m şi Cearcănu 1847 m. Alături de o parte din depresiunea Maramureş, aceştia fac parte din Parcul Natural Munţii Maramureşului.
Sub aspectul reliefului, Maramureşul este în principal un judeţ de deal şi de munte, deşi zonele joase ale depresiunilor coboară până la altitudinea de 135 m pe Someş la Seini şi de 204 m pe Tisa la Piatra. Relieful, deşi variat, este dominat de lanţurile muntoase aparţinând Carpaţilor Orientali: munţii Rodnei, munţii Maramureşului şi munţii vulcanici Gutâi – Lăpuş – Ţibleş, de depresiunile Maramureş şi Băii Mari, dar şi de culmea Codrului şi masivele Preluca şi Dealul Mare.
Munţii vulcanici Gutâi – Lăpuş – Ţibleş se întind de la nord-vest spre sud-est, sunt alcătuiţi din roci eruptive şi sedimentare şi au altitudini cuprinse între 800 m şi 1839 m. Relieful acestor munţi se remarcă prin formele conice – neck-uri, podişuri de lave şi piroclastite.
Depresiunea Maramureşului este înconjurată la N-E, S şi S-V de munţii Maramureşului, munţii Rodnei şi munţii Gutâi – Lăpuş – Ţibleş şi este una dintre marile depresiuni intramontane, fiind o grupare de dealuri înalte, culoare de văi, bazinete depresionare şi piemonturi. Cu o origine complexă: tectonică, de baraj vulcanic şi eroziune diferenţială, depresiunea Maramureşului are o altitudine cuprinsă între 300 şi 800 m.
Depresiunea Băii Mari se întinde la Vest de munţii vulcanici şi este zona cea mai joasă a judeţului, cu o altitudine medie de 200 m, desfăşurată pe văile principale: Someş, Lăpuş şi Săsar. Unităţile marginale sunt formate din culmi deluroase cu altitudini în jur de 300 m, iar spre sud şi vest, depresiunea este închisă de dealurile Chioarului, Dealul Mare - Ţicău şi culmea Codrului
Resursele hidrologice bogate ale judeţului Maramureş sunt reprezentate atât de apele subterane minerale, cât şi de apele de suprafaţă.
Apele minerale sunt concentrate în patru areale de exploatare pe teritoriul judeţului: bazinul Baia Mare (Valea Borcutului, Firiza-baraj, Chiuzbaia, Baia Sprie, Apa Sărată, Băile Dăneşti, Şomcuta Mare şi Cicârlău), bazinul Lăpuşului (Coaş, Măgureni, Stoiceni, Băiuţ, Cărbunari, Poiana Botizei, Ţibleş), bazinul depresionar Maramureş (Săpânţa, Breb, Slătioara, Poienile Glodului, Botiza, Vişeul de Sus, Valea Vinului, Vaser) şi bazinul asociat munţilor Maramureşului şi Rodnei (Suligu, Mihai, Baia Borşa şi Borşa).
Din păcate, majoritatea acestor surse nu mai sunt valorificate, intrând într-un proces de colmatare sau fiind abandonate. Totuşi, turiştii au acces la unele izvoare de ape minerale sau ape sărate, denumite popular „borcuturi”, care mai sunt utilizate de localnici.
Din păcate, majoritatea acestor surse nu mai sunt valorificate, intrând într-un proces de colmatare sau fiind abandonate. Totuşi, turiştii au acces la unele izvoare de ape minerale sau ape sărate, denumite popular „borcuturi”, care mai sunt utilizate de localnici.
Apele de suprafaţă de pe teritoriul judeţului, circumscrise unor bazine hidrografice de peste 100 km², sunt tributare Tisei Superioare: râurile Vişeu, Iza şi Săpânţa sunt completate în partea sud-vestică a teritoriului de râurile Săsar, Lăpuş şi Someş, cu afluenţi ce drenează atât Ţara Lăpuşului cât şi Depresiunea Baia Mare şi Ţinutul Codrului.
Diversitatea peisagistică se manifestă şi pe plan lacustru, în Maramureş fiind întalnire atât lacuri naturale: glaciare – Buhăescu I, Buhăescu II, Buhăescu III, Buhăescu IV, Iezer, Izvoru Bistriţei, Vinderel - şi de prăbuşire –Lacul Albastru; cât şi lacuri de cură şi agrement, cum sunt cele de la Ocna Şugatag şi Coştiui (lacurile antroposaline Gavrilă, Tăul Fără Fund, Vrăjitoarei, Bătrân şi Roşu şi carstosaline Vorsing, Lacul Alb, Mihai, Pipiriga de Sus, de Mijloc şi de Jos, Lacul Fântâna de la Slatină); sau de alimentare a aşezărilor cu apă potabilă (lacul Strâmtori-Firiza, lacul Runcu).
Diversitatea peisagistică se manifestă şi pe plan lacustru, în Maramureş fiind întalnire atât lacuri naturale: glaciare – Buhăescu I, Buhăescu II, Buhăescu III, Buhăescu IV, Iezer, Izvoru Bistriţei, Vinderel - şi de prăbuşire –Lacul Albastru; cât şi lacuri de cură şi agrement, cum sunt cele de la Ocna Şugatag şi Coştiui (lacurile antroposaline Gavrilă, Tăul Fără Fund, Vrăjitoarei, Bătrân şi Roşu şi carstosaline Vorsing, Lacul Alb, Mihai, Pipiriga de Sus, de Mijloc şi de Jos, Lacul Fântâna de la Slatină); sau de alimentare a aşezărilor cu apă potabilă (lacul Strâmtori-Firiza, lacul Runcu).
Temperaturile medii lunare şi anuale (oC)
| Staţia meteo | Ian | Feb | Mar | Apr | Mai | Iun | Iul | Aug | Sep | Oct | Noi | Dec | Media anuală |
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| Baia Mare | -2.5 | 0.6 | 5.0 | 10.3 | 15.4 | 18.5 | 19.7 | 18.7 | 15.0 | 9.8 | 5.1 | 0.0 | 9.6 |
| Ocna Şugatag | -3.8 | -1.7 | 2.8 | 8.2 | 13.6 | 16.5 | 18.1 | 17.2 | 13.6 | 8.7 | 3.3 | -1.0 | 8.0 |
| Sighetu Marmaţiei | -2.3 | -1.5 | 3.8 | 9.2 | 14.5 | 17.1 | 19.0 | 18.4 | 14.1 | 9.0 | 2.8 | -1.2 | 8.5 |
| Târgu Lăpuş | -3.4 | -2.4 | 2.1 | 8.3 | 13.2 | 16.5 | 18.4 | 17.4 | 12.6 | 7.9 | 2.1 | -2.9 | 7.5 |
| Iezer | -6.4 | -6.0 | -4.2 | 0.4 | 4.7 | 8.1 | 10.8 | 10.5 | 6.3 | 2.8 | -2.9 | -5.9 | 1.5 |
Istoric
Judeţul Maramureş a fost constituit oarecum artificial în anul 1968 prin alăturarea administrativ-teritorială a unor teritorii ce aparţineua fostelor "ţări" maramureşene: Ţara Maramureşului, Ţara Chioarului, Ţara Lăpuşului, Ţara Codrului şi zona Băii Mari. Acestea reprezintă forme arhaice de organizare de tipul cnezatelor şi voievodatelor de sat şi vale, caracteristice zonei. În plus, vechile ţări sunt împărţite în mai multe zone etno-culturale, recunoscute ca "văi": Valea Izei, Valea Vişeului, Valea Cosăului sau Valea Marei, denumire care nu se referă la realităţi de ordin hidro-geografic, ci mai degrabă la grupări teritoriale de sate situate în bazine hidrografice omonime, dar ale căror nume nu derivă din hidronim, ci sunt o prescurtare a termenului vechi "Cnezatul văii...".
Actualul judeţ Maramureş are o istorie străveche, existenţa umană fiind evidenţiată pe parcursul tuturor perioadelor istorice. Atestarea documentară datează din anul 1199 când se consemnează desfăşurarea unei vânători în pădurile Maramureşului la care participa şi regele maghiar Emeric. Dintre cnezatele şi voievodate româneşti din perioada respectivă amintim cnezatul Cuhea al Bogdăneştilor, cnezatul Mara sau cnezatul Cosăului. Evoluţia acestora a fost întreruptă de cucerirea maghiară, rezistenţa în faţa acesteia fiind atestată documentar cel mai sugestiv în cazul lui Bogdan de Cuhea, numit în documentele maghiare ale anilor 1342-1343 "fost voievod" şi "infidel", care a trecut munţii în anul 1359 şi a contribuit la formarea statului medieval Moldova.
"Ţara Maramureşului" se remarcă după cucerirea maghiară şi introducerea instituţiilor medievale specifice, inclusiv a comitatului, prin continuarea existenţei unei autonomii locale în care rolul nobilimii româneşti este bine documentat. Regii Ungariei au garantat românilor de aici dreptul de a-şi alege singuri voievozii şi de a fi judecaţi după "dreptul valah", ultima atestare documentară în această privinţă datând din anul 1383.
În vremea lui Matei Corvin, legăturile dintre regalitatea maghiară şi nobilimea maramureşeană au fost strânse, regele recrutând din rândul maramureşenilor ostaşi pentru garda sa. În aceeaşi perioadă, regele a acordat multor maramureşeni titlul de "baron liber", ceea ce însemna că respectivii erau supuşi doar regelui.
În vremea lui Matei Corvin, legăturile dintre regalitatea maghiară şi nobilimea maramureşeană au fost strânse, regele recrutând din rândul maramureşenilor ostaşi pentru garda sa. În aceeaşi perioadă, regele a acordat multor maramureşeni titlul de "baron liber", ceea ce însemna că respectivii erau supuşi doar regelui.
Un moment important l-a constituit Unirea realizată de Mihai Viteazul (1599-1600), când o mare parte a zonei Maramureşului, inclusiv Cetatea Chioarului, a intrat în stăpânirea sa. Din anul 1688, însă, Maramureşul a devenit parte a Imperiului austriac, odată cu Transilvania.
În ceea ce priveşte istoria socială, amintim legendele privind faptele haiducilor lui Grigore Pintea Viteazul, ucis la porţile oraşului Baia Mare în 12 august 1703, dar care a rămas până astăzi prezent în tradiţia locală.
În ceea ce priveşte istoria socială, amintim legendele privind faptele haiducilor lui Grigore Pintea Viteazul, ucis la porţile oraşului Baia Mare în 12 august 1703, dar care a rămas până astăzi prezent în tradiţia locală.
Intrarea Maramureşului în modernitate s-a făcut târziu, în mare parte din cauza condiţiilor de relief şi de izolare faţă de restul ţării. Aflat la periferia rutelor modernităţii, în perioada Imperiului Habsburgic şi a Imperiului austro-ungar, Maramureşul şi-a păstrat specificul. În lumea urbană a mineritului, sub stăpânirea austriacă, au existat categorii etnice extrem de diferite (austrieci, slovaci, cehi, maghiari), aduse din diferite zone ale imperiului, pentru a exploata zăcăminte neferoase bogate ale regiunii. Locuitorii regiunii au participat la momente precum revoluţia de la 1848-1849 sau la mişcarea naţională a românilor de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea.
Vasile Lucaciu, supranumit "Leul de la Şişeşti", şi George Pop de Băseşti sunt doi dintre reprezentanţii remarcabili ai elitei româneşti care au pregătit, prin demersurile lor, actul Unirii de la 1 decembrie 1918, în urma căruia Transilvania, Banatul, Crişana şi o parte a Maramureşului s-a unit cu România.
Vasile Lucaciu, supranumit "Leul de la Şişeşti", şi George Pop de Băseşti sunt doi dintre reprezentanţii remarcabili ai elitei româneşti care au pregătit, prin demersurile lor, actul Unirii de la 1 decembrie 1918, în urma căruia Transilvania, Banatul, Crişana şi o parte a Maramureşului s-a unit cu România.
Deşi s-a solicitat unirea cu România a întregului Maramureş, în final s-a obţinut stabilirea graniţei nordice pe râul Tisa, partea nordică a Maramureşului (două treimi din suprafaţa comitatului) fiind atribuită Cehoslovaciei.
Chiar şi după 1918, Maramureşul s-a aflat relativ izolat faţă de restul ţării. Semnificativ în acest sens este faptul că singura legătură feroviară cu România se făcea de la Sighetu Marmaţiei prin fosta Cehoslovacie, apoi prin Halmeu şi Satu Mare. Cordonul montan, greu accesibil, a menţinut o structură ţărănească extrem de puternic legată de agricultura de subzistenţă, caracteristică satului carpatic de tip agro-pastoral.
Judeţul Maramureş interbelic cuprindea doar o treime (partea de la sud de râul Tisa) din fostul comitat cu aceeaşi denumire, reşedinţa fiind la Sighet, în timp ce zona de la sudul lanţului muntos Gutâi, inclusiv oraşul Baia Mare, intra în componenţa judeţului Satu Mare.
Chiar şi după 1918, Maramureşul s-a aflat relativ izolat faţă de restul ţării. Semnificativ în acest sens este faptul că singura legătură feroviară cu România se făcea de la Sighetu Marmaţiei prin fosta Cehoslovacie, apoi prin Halmeu şi Satu Mare. Cordonul montan, greu accesibil, a menţinut o structură ţărănească extrem de puternic legată de agricultura de subzistenţă, caracteristică satului carpatic de tip agro-pastoral.
Judeţul Maramureş interbelic cuprindea doar o treime (partea de la sud de râul Tisa) din fostul comitat cu aceeaşi denumire, reşedinţa fiind la Sighet, în timp ce zona de la sudul lanţului muntos Gutâi, inclusiv oraşul Baia Mare, intra în componenţa judeţului Satu Mare.
Organizarea administrativă a României din anul 1950, după model sovietic, a impus regiunile în locul judeţelor, regiunea Baia Mare, denumită ulterior Maramureş, incluzând atât teritorii din actualul judeţ Maramureş, cât şi din judeţele Satu Mare şi Sălaj. Specificitatea Maramureşului s-a păstrat o anumită perioadă, cu variaţii locale şi în perioada comunistă. Chiar dacă relieful nu era unul propice agriculturii, în unele localităţi maramureşene s-a impus colectivizarea, spărgându-se astfel autarhiile locale şi destructurându-se vechea ţărănime. Pe de altă parte, dezvoltarea marilor exploatări miniere din depresiunea Maramureşului a produs alte transformări marcante ale structurilor sociale.
După revenirea la formula tradiţională a judeţelor (1968) s-a constituit judeţul Maramureş în structura organizatorică existentă şi în prezent, prin includerea în perimetrul său a localităţilor din depresiunile Maramureş, Baia Mare, Lăpuş şi Chioar, precum şi a unora de pe văile Someşului şi Sălajului. Astfel, termenul "Maramureş" a început să definească o altă realitate administrativă decât până atunci. Reşedinţa judeţului a devenit municipiul Baia Mare, oraş atestat documentar în anul 1329 şi care a avut o evoluţie spectaculoasă, atât din punct de vedere demografic (de la 14.000 de locuitori în anul 1930 la aproximativ 140.000 astăzi), cât şi economic, fiind un centru urban important în această parte a ţării, cu o dezvoltare dinamică specifică.
Obiective turistice
Valea Vaserului – Mocaniţa
Valea Vaserului, cu puncte centrale de interes precum oraşul Vişeu de Sus şi mocăniţa, este una dintre principalele atracţii turistice din Maramureş, cu o tradiţie a turismul în această zonă datând încă din secolul XX. Zona care se bucură de un cadru natrural pitoresc, nepoluat, cu forme de relief spectaculoase poate fi astfel valorificată în turismul de odihnă şi relaxare, drumeţii, escalade, interes stiinţific, dar şi prin multiplele posibilităţi de agrement şi relaxare pe care le oferă.
Una dintre cele mai importante valori culturale şi tehnice ale ţării, Mocăniţa de la Vişeu de Sus este ultima cale ferată forestieră cu abur din lume. Construită ca şi soluţie tehnică mai favorabilă pentru transportul materialului lemnos decât cel pe apă, calea ferată forestieră funcţionează şi astăzi, atât pentru rolul iniţial, cât şi pentru transportul turiştilor.
Valea Izei
Valea Izei este un areal care a păstrat mai multe tradiţii şi obiceiuri decât oricare altă zonă din România. Regiunea adună sub aceeaşi denumire – provenită nu atât de la râul care străbate zona, ci de la vechiul mod de administrare al teritoriului - "Cnezatul Văii" – un număr de aşezări care se aseamănă prin port şi obiceiuri – creând un spaţiu etno-cultural unitar.
Vizitată mai ales pentru porţile de lemn maramureşene, păstrarea tradiţiilor şi a portului, peisajele deosebite şi ospitalitatea oamenilor din aşezările sale, Valea Izei este o atracţie în sine.
Biserici şi mănăstiri
Exemple remarcabile de arhitectură românească şi izvoare de spiritualitate, bisericile şi mănăstirile de lemn din Maramureş reprezintă unele dintre cele mai importante atracţii ale judeţului, 8 dintre acestea fiind incluse în anul 1999 în Patrimoniul UNESCO: Biserica de lemn din Budeşti, Biserica de lemn din Deseşti, Biserica de lemn din Bârsana, Biserica de lemn din Poienile Izei, Biserica de lemn din Ieud Deal, Biserica de lemn din Surdeşti, Biserica de lemn din Plopiş şi Biserica de lemn din Rogoz.
Acestea demonstrează un nivel ridicat de maturitate artistică şi meşteşugărească: sunt înguste, înalte, construite din buşteni având turnuri caracteristice cu unul sau două acoperişuri din şindriă. Pereţii bisericilor sunt construiţi în general din buşteni de stejar aşezaţi orizontal.
Una dintre cele mai importante valori culturale şi tehnice ale ţării, Mocăniţa de la Vişeu de Sus este ultima cale ferată forestieră cu abur din lume. Construită ca şi soluţie tehnică mai favorabilă pentru transportul materialului lemnos decât cel pe apă, calea ferată forestieră funcţionează şi astăzi, atât pentru rolul iniţial, cât şi pentru transportul turiştilor.
Valea Izei
Vizitată mai ales pentru porţile de lemn maramureşene, păstrarea tradiţiilor şi a portului, peisajele deosebite şi ospitalitatea oamenilor din aşezările sale, Valea Izei este o atracţie în sine.
Biserici şi mănăstiri
Acestea demonstrează un nivel ridicat de maturitate artistică şi meşteşugărească: sunt înguste, înalte, construite din buşteni având turnuri caracteristice cu unul sau două acoperişuri din şindriă. Pereţii bisericilor sunt construiţi în general din buşteni de stejar aşezaţi orizontal.
Cimitirul Vesel de la Săpânţa
Monument de artă populară de o valoare inestimabilă cu specific tradiţional, Cimitirul Vesel de la Săpânţa este cunoscut pentru crucile viu colorate, picturile reprezentând scene din viaţa persoanelor înhumate şi versurile amintind în note umoristice despre viaţa acestora.
Datând de la mijlocul anilor 1930, creaţia meşterului popular Stan Ioan Pătraş a transformat locul – în general trist – într-unul vesel, adăugând lemnului culorile vieţii şi inscripţionând crucile cu epitafuri inspirate din realitate şi îmbogăţite cu note umoristice. Astfel, cimitirul a devenit o arhivă ce păstrează încrustate în lemn poveştile vieţii săpânţenilor.
Memorialul Victimelor Comunismului de la Sighet
Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei reprezentat de muzeul din fosta închisoare politică din Sighetu Marmaţiei, alături de Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului cu sediul în Bucureşti, are ca principal scop reconstituirea şi păstrarea memoriei poporului român căruia timp de jumătate de secol i s-a indus în conştiinţă o istorie falsă.
Din anul 1997 Memorialul de la Sighet este ansamblu de interes naţional, iar din 1998 este nominalizat de către Consiliul Europei printre primele trei locuri de cultivare a memoriei europene, alături de Memorialul de la Auschwitz şi Memorialul Păcii din Normandia.
Staţiuni de iarnă
În ceea ce priveşte sporturile de iarnă, judeţul Maramureş este o zonă bogată în pârtii cu grade diferite de dificultate, amplasate într-un cadru natural deosebit. Are un relief preponderent montan şi fiind situat în nordul ţării, beneficiază de zapadă pe tot parcursul iernii, din decembrie până în aprilie.
Staţiunile montane de ski din zona se găsesc în Munţii Rodnei şi Munţii Gutâi. Pârtiile sunt la altitudini între 800 şi 1500 m şi sunt dotate cu instalaţii de transport pe cablu, câteva fiind omologate pentru desfăşurarea unor concursuri de talie naţională. Gasim pârtii la Borşa, Cavnic (Icoana), Izvoare şi la Mogoaşa Şuior.
Datând de la mijlocul anilor 1930, creaţia meşterului popular Stan Ioan Pătraş a transformat locul – în general trist – într-unul vesel, adăugând lemnului culorile vieţii şi inscripţionând crucile cu epitafuri inspirate din realitate şi îmbogăţite cu note umoristice. Astfel, cimitirul a devenit o arhivă ce păstrează încrustate în lemn poveştile vieţii săpânţenilor.
Memorialul Victimelor Comunismului de la Sighet
Din anul 1997 Memorialul de la Sighet este ansamblu de interes naţional, iar din 1998 este nominalizat de către Consiliul Europei printre primele trei locuri de cultivare a memoriei europene, alături de Memorialul de la Auschwitz şi Memorialul Păcii din Normandia.
Staţiuni de iarnă
Staţiunile montane de ski din zona se găsesc în Munţii Rodnei şi Munţii Gutâi. Pârtiile sunt la altitudini între 800 şi 1500 m şi sunt dotate cu instalaţii de transport pe cablu, câteva fiind omologate pentru desfăşurarea unor concursuri de talie naţională. Gasim pârtii la Borşa, Cavnic (Icoana), Izvoare şi la Mogoaşa Şuior.
Staţiuni balneare
