• Accesul pe șosea este posibil pe mai multe trasee: pe DJ 186, pe ruta Sighetu Marmației - Vadu Izei - Oncești - Bârsana; pe DJ 186, din comuna Săcel spre Bogdan Vodă - Oncești - Bârsana; pe ruta dinspre Cavnic spre Budești - Călinești - Bârsana.

Site oficial: www.manastireabarsana.ro

Dintre clădirile mănăstirii se pot vizita Biserica, muzeul şi atelierele mănăstireşti, clădirile precum Casa Maicilor sau Casa Voievodală neputand fi vizitate.

Taxa de intrare este de 1 ron/persoană, iar, dacă se doreşte să se facă fotografii, taxă foto-video este de 5 ron.

Accesul în parcarea amenajată a mănăstirii este gratuit.

Biserica de Lemn din Bârsana, vechea biserică a mănăstirii, datează din anul 1711 şi poartă hramul "Intrarea Maicii Domnului în Biserică". Aceasta a fost declarată monument istoric, fiind inclusă pe lista de patrimoniu cultural mondial UNESCO la sfârşitul anului 1999. Această biserică nu trebuie confundată cu biserica de lemn nouă a complexului monahal Mănăstirea Bârsana, ele fiind dispuse la câţiva kilometri distanţă una de cealaltă.

"Muzeul de icoane şi carte veche Gavril de Bârsana" din cadrul mănăstirii este amplasat în partea de sud-est a mănăstirii, în apropierea turnului clopotniţă. Acesta a fost construit şi amenajat pentru a întregi funcţiile mănăstirii şi a fost inaugurat oficial în data de 29 iunie 2005.

Structura muzeului este împărţită pe trei nivele: demisol, parter, etaj şi asigură spaţiile de expunere pentru icoane şi vitrine cu cărţi religioase, la parter, dar şi ateliere în care maicile de la mănăstire ţes, pictează icoane, la demisol, la etaj fiind amplasate exponatele cu caracter etnografic, toate spaţiile conturând imaginea unei case ţărăneşti maramureşene, la rândul lor mobilierul şi tâmplăria fiind de inspiraţie locală.

În interiorul muzeului a fost prevăzut şi un loc de "zăbavă" şi meditaţie, foişorul, element specific arhitecturii româneşti, iar accesul la etaj şi demisol se face prin intermediul scărilor dispuse simetric, care facilitează realizarea circuitului de vizitare al muzeului. Totodată, datorită faptului că muzeul este un obiectiv destinat turiştilor şi pelerinilor care îşi doresc să obţină mai multe informaţii cu privire la trecutul religios şi cultural al provinciei istorice Maramureş, acesta a fost amplasat astfel încât să aibă o legătură directă cu accesul în mănăstire, însă în aşa fel încât să nu fie perturbate nici activităţile cu caracter religios ale mănăstirii.

În trecut au existat două vetre monahale la Bârsana, care se regăseau la o distanţă de aproximativ 8-9 kilometri distanţă una faţă de cealaltă. Una dintre ele era amplasată în partea de sud-est a hotarului, în Valea Slatinei, iar cealaltă în partea de sud-vest, pe Dealul Humâna, la izvoarele văii care se numea Valea Mănăstirii, în secolul al XIV-lea, şi care, în prezent, este cunoscută sub numele de Valea Hotarului.

Despre mănăstirea de pe Dealul Humâna se cunoaşte că a fost atestată documentar printr-o diplomă, la data de 21 iulie 1390, însă în afară de aceasta nu au fost descoperite alte documente care să ateste existenţa mănăstirii, fiind cunoscut, prin tradiţie, faptul că aceasta a dispărut în secolul al XVIII-lea, în urma acţiunilor distrugătoare ale Uniaţiei, care au făcut să nu mai existe mai multe mănăstiri din zona Transilvaniei.

Mănăstirea de pe Valea Slatinei a avut ca punct de început o sihăstrie care exista în Valea Slatinei, în locul cunoscut drept "La Părul Călugărului", despre care tradiţia spune că "a fost mai veche, mai mare şi mai importantă decât cea din Humâna". Începutul vieţii monahale de aici poate fi stabilit în jurul secolelor XIII-XIV şi a coincis cu stabilirea în acest loc a călugărilor care şi-au construit chilii şi biserica de lemn, urmând, mai apoi, ca modesta sihăstrie să se transforme în mănăstire. Din cauza accesului îngreunat la mănăstire şi a apropierii de râul Iza, peste care nu exista o punte de trecere în apropiere, mănăstirea a fost mutată din Valea Slatinei, în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, într-un loc aflat în dreptul Izei, cunoscut în acea perioadă sub denumirea de "Podurile Strâmtorii". Odată cu mutarea mănăstirii în noua locaţie, acesta a primit numele de "Podurile Mănăstirii". Tradiţia spune că mutarea mănăstirii nu putea fi făcută decât de un voievod, iar, după cum indică dovezile, acesta nu putea să fie decât Balcu Vodă, care a condus Țara Maramureşului pe o perioada de 30 de ani, fiind ultimul mare voievod al Maramureşului. Astfel mănăstirea de aici era cunoscută şi ca "mănăstirea voievodală".

În timp, prestigiul de vatră a spiritualităţii româneşti a mănăstirii de la Bârsana a sporit, şi, în ciuda interdicţiilor impuse de conducerile străine, acesta ţinea legătura cu marile centre ortodoxe din Moldova şi Țara Românească, de unde erau aduse cărţi de slujbă şi învăţătură, nu doar pentru mănăstire, ci şi pentru parohiile din apropiere. În perioada anilor 1735-1740, Mănăstirea de la Bârsana a devenit reşedinţa Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului, în anul 1740 această episcopie fiind desfinţată în mod oficial, însă, în ciuda acestui fapt, călugării şi preoţii maramureşeni au rămas statornici în credinţa strămoşească şi după această dată.

Cel mai important eveniment şi moment de trăire duhovnicească de la Mănăstirea Bârsana îl constituie sărbătorirea anuală a Hramului mănăstirii, în data de 30 iunie, atunci când este prăznuit Soborul celor 12 Apostoli, prilej cu care aici se adună zeci de mii de credincioşi să-şi unească rugăciunile cu cele ale Înalţilor Ierarhi şi ale zecilor de preoţi.

Evenimentul reprezintă o ocazie de menţinere a bunelor tradiţii religioase, de manifestare a comuniunii sufleteşti si de consolidare a unităţii de credinţă.